Sa-mi canti si din vioara

Lasati-ma in fum sa stau, in crasma-ntunecata. Sa beau sa cant si-apoi sa uit ca am iubit o data.

I se paru atunci ca cei patru pereti se uitau insistent, ca partu giganti stand in cerc si sprijinindu-se unul pe umerii altuia ca intr-o hora, cu capurile aplecate sa se uite in jos, atat de aplecate incat se atingeau unul de altul formand tavanul. Imaginea asta facu camera sa se invarta si cei patru dansau si se uitau atat de ciudat de parca vroiau sa ameteasca pana si aerul.

Se trezi brusc enervata de musca care se asezase pe fata transpirata. Atunci isi dadu seama ca se urcase cu pantofii murdari de noroi pe asternutul alb. “Ce aiurea!” spuse si arunca cu primul pantof dupa musca care fugise. Se ridica pe marginea patului si totul era ca o ceata. Isi scoase celalat pantof usor si il aseza langa pat. Isi amintise ca vazuse cu ceva ani in urma un teatru cu Olga Tudorache. Ceva cu un tablou. Intinse mana si incerca sa imite gesturile ei. Se misca incet, tremurand putin. “Ramai” spunea cu mana, “iubeste-ma”. Nu reusea sa imite, numai facea niste miscari stangace, aratau mai mult a spasme de epileptic sau a tremur de batrana cu parkinson. Termina cu un gest a lehamite. Incepu sa isi descheie camasa. Cu fiecare nasture parca era mai cald. Dupa ce termina cu camasa continua cu sosetele. Isi scoase parul ca pe o caciula. Apoi isi lua capul si il puse alaturi. “De ce respir atat de greu?” isi spuse si incepu sa isi loveasca pieptul usor cu pumnii uitandu-se la el de alaturi in acelasi timp.

“De unde sa incep sa iti spun.. Cum sa iti spun. Atatea cuvinte se pierd si cad de pe firul intins fara sa ajunga. Tu ce ai sa imi spui. Uneori ar trebui sa imi scot capul si sa ma uit la mine asa, sa ma gandesc fara mine, sa te iubesc fara cap. M-am dezbracat de tot pana la urma.”

“I remember you well in the Chelsea Hotel”

Tot aerul din camera disparuse o data cu musca. “Ma urasc” isi spuse. Isi lua capul de langa ea si incepu sa il in izbeasca de perete. Doar ca peretele devenise atat de moale parca isi impingea repetat capul cu forta intr-un cauciuc elastic care se mula pe capul care intra in el ca intr-o perna si apoi peretele revenea la loc de fiecare data cand isi tragea mainile inapoi.

“giving me head on the unmade bed,
while the limousines wait in the street.”

Se aseza la loc pe pat. Ii era ciuda. Revenise aerul. “Mai e putin.”

“I don’t mean to suggest that I loved you the best”

“I remember you well in the Chelsea Hotel
you were famous, your heart was a legend.”

Nu am cuvinte sa iti spun cat de fericita ma faci. You know who you are! Da si iti multumesc pentru asta.

Too fuckin’ happy.

And if I say I really knew you well,
What would your answer me?
If you were here today.

Well, knowing you,
You’d probably laugh and say
That we were words apart.

And you let me down.

Nu pot sa exprim cat de fericita sunt in momentul asta! ploua ploua ploua. Si ploua frumos.

See all the dust dance in the morning light, sets the room alight.

Apropo, daca citesti asta, te iubesc!

Pustiul e in stare sa salbaticeasca un om. Nimic nu inraieste, poate, mai mult decat zadarnicia. Asa am ajuns la o ipoteza care ma framanta acum. Daca exista intr-adevar, oare nu sunt ei cumva.. Au suportat cat au suportat pustiul si zadarnicia pana nu au mai putut. Atunci au ingenuncheat in fata capului de lup impaiat si s-au convertit la religia urii. S-au afundat in mlastina, iar pustiul care clocise in ei a lucrat mai departe. Pana ce din fibra lor omeneasca nu a mai ramas nimic si s-au ticalosit cu totul. Aceasta era opera pustiului. De fapt s-au mai vazut cazuri de predicatori care au esuat intre fiare. In pustiu orice e cu putinta, si mai ales victoria fiarei in om. Fiara doarme si asteapta. Si cum adulmeca singuratatea,  deschide ochii si maraie. Iar in pustiu se trezeste de-a binelea.

Cateva nopti am visat mereu ca plecam in padure. In prima noapte am nimerit intr-o livada mare de maslini batrani si fara rod. Ocolisem parca maracinile si, din intamplare, descoperisem un drum care nu trecea pe langa coliba parasita. In mijlocul gradinii era o casa darapanata. Am incercat sa ma apropii, dar nu am putut din pricina unor caini care se zbateau in lant gata sa ma sfasaie. Degeaba m-am invartit, degeaba am strigat. Nu a iesit nimeni.

Mai departe am dat de o miriste la marginea careia putrezeau, fara sa pazeasca nimic, sperietori facute din paie, cu palarii vechi pe cap, aratand ca niste paiate. Mergeam ingandurata pe campul scaldat de lumina luniicand m-am infiorat auzind foarte departe, urletul unui lup. Statea la marginea unor tufisuri si privea spre paiatele de paie si urla. Pe mine nici nu ma vedea parca. M-am retras repede si m-am ascuns dupa o tufa de maces. Acolo mi-a venit inima la loc si am putut sa privesc scena aceea ciudata. Lupul urla amenintator spre paiatele de paie, dar nu indraznea sa se apropie de ele. Pana la urma a obosit si s-a retras undeva in tufisurile din care iesise, iar sperietorile au ramas in campul gol, inutile si ironice.

Am facut un ocol. Acum batea vantul si am simtit  cum ma cuprindea o toropeala impotriva careia nu puteam lupta. Ascultam vantul stand in picioare, nemiscat. Vantul curgea in jurul meu ca o apa. O apa in care daca ma prabuseam, m-as fi inecat si raul mi-ar fi dus cadavrul spre locul de varsare. Ma straduiam de aceea sa nu ma clatin.

Dupa o vreme a disparut toropeala. M-am intors, dar paiatele de paie nu mai erau acolo. Am ocolit toata miristea si nimic…

As vrea sa pot sa fug. Sa fiu libera de tot, sa nu fie viata si nici moarte. Si sa nu ma tina nimic. Sa plec fara nume… Sa nu mai fiu nici pe pamant, nici altundeva, nu in cer, nici in rai sau iad sau mai stiu eu, sa fiu libera dincolo de tot. Absolut libera.

Since I can’t read your mind, you’ve got to tell me what you’re thinking, I won’t write it in the sky.

We’ve got some time.