3 am
Deci sunt treaza de prea mult timp si pur si simplu nu vreau sa ma culc. Ma alatur grupului de oameni care fac parte din grupul “university fucked up my sleeping pattern”. Da. Asa ca acum am sa mai scriu aici si am sa adaug asta pentru ca asta ascult de vreo jumate de ora si reprezinta perfect viata mea din ultimele saptamani si pentru ca e Effie, and everyone loves Effy.
Pustiul e in stare sa salbaticeasca un om. Nimic nu inraieste, poate, mai mult decat zadarnicia. Asa am ajuns la o ipoteza care ma framanta acum. Daca exista intr-adevar, oare nu sunt ei cumva.. Au suportat cat au suportat pustiul si zadarnicia pana nu au mai putut. Atunci au ingenuncheat in fata capului de lup impaiat si s-au convertit la religia urii. S-au afundat in mlastina, iar pustiul care clocise in ei a lucrat mai departe. Pana ce din fibra lor omeneasca nu a mai ramas nimic si s-au ticalosit cu totul. Aceasta era opera pustiului. De fapt s-au mai vazut cazuri de predicatori care au esuat intre fiare. In pustiu orice e cu putinta, si mai ales victoria fiarei in om. Fiara doarme si asteapta. Si cum adulmeca singuratatea, deschide ochii si maraie. Iar in pustiu se trezeste de-a binelea.
Cateva nopti am visat mereu ca plecam in padure. In prima noapte am nimerit intr-o livada mare de maslini batrani si fara rod. Ocolisem parca maracinile si, din intamplare, descoperisem un drum care nu trecea pe langa coliba parasita. In mijlocul gradinii era o casa darapanata. Am incercat sa ma apropii, dar nu am putut din pricina unor caini care se zbateau in lant gata sa ma sfasaie. Degeaba m-am invartit, degeaba am strigat. Nu a iesit nimeni.
Mai departe am dat de o miriste la marginea careia putrezeau, fara sa pazeasca nimic, sperietori facute din paie, cu palarii vechi pe cap, aratand ca niste paiate. Mergeam ingandurata pe campul scaldat de lumina luniicand m-am infiorat auzind foarte departe, urletul unui lup. Statea la marginea unor tufisuri si privea spre paiatele de paie si urla. Pe mine nici nu ma vedea parca. M-am retras repede si m-am ascuns dupa o tufa de maces. Acolo mi-a venit inima la loc si am putut sa privesc scena aceea ciudata. Lupul urla amenintator spre paiatele de paie, dar nu indraznea sa se apropie de ele. Pana la urma a obosit si s-a retras undeva in tufisurile din care iesise, iar sperietorile au ramas in campul gol, inutile si ironice.
Am facut un ocol. Acum batea vantul si am simtit cum ma cuprindea o toropeala impotriva careia nu puteam lupta. Ascultam vantul stand in picioare, nemiscat. Vantul curgea in jurul meu ca o apa. O apa in care daca ma prabuseam, m-as fi inecat si raul mi-ar fi dus cadavrul spre locul de varsare. Ma straduiam de aceea sa nu ma clatin.
Dupa o vreme a disparut toropeala. M-am intors, dar paiatele de paie nu mai erau acolo. Am ocolit toata miristea si nimic…
As vrea sa pot sa fug. Sa fiu libera de tot, sa nu fie viata si nici moarte. Si sa nu ma tina nimic. Sa plec fara nume… Sa nu mai fiu nici pe pamant, nici altundeva, nu in cer, nici in rai sau iad sau mai stiu eu, sa fiu libera dincolo de tot. Absolut libera.
